„Noi și clasicii” este programul de educație muzeală și recital în care vor evolua elevi ai Liceului...
RATBV va relua de luni, 4 noiembrie, efectuarea serviciului de transport pentru elevi, cadre didactice și nedidactice, pe...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov,...
Pe strada Lungă vor fi refăcute cele patru benzi pe care le avea inițial.
Cei care pot furniza informații cu privire la femeia dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de...
O persoană și-a pierdut viața în urma unui accident rutier ce a avut loc în această dimineață pe DJ104b, între localitățile...
Județul Brașov are o istorie aparte în ceea ce privește începuturile radioului.
Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Brașov au desfășurat o activitate, în localitatea...
În ultimele 3 zile, municipiul Făgăraș a fost gazda unui eveniment de plantare, organizat de Asociația Act for Tomorrow și...
Administrația județeană Brașov a semnat, ieri, contractul de finanţare a proiectului destinat implementării tehnologiilor...
Cum au câteva zile libere, românii se îndreaptă spre zonele montane, pentru relaxare.
Fotografie, carte și îndemn la responsabilitate față de mediul și planetă, într-o expoziție aparte.
Ca în fiecare an, cea mai bogată ofertă este pentru copii și adolescenți.
Cele mai îndrăgite piese de muzică populară românească, alături de piese din folclorul aromân și al minorităților naționale...
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav marchează Halloween-ul printr-o schimbare temporară de nume.
Aparatura medicală necesară va ajunge la Brașov, din China, abia la mijlocul lunii decembrie.
Ei au fost aleși astăzi, în ședința de îndată a Consiliului Local, cu votul majorității.
Halloween-ul îşi are originile în tradiţiile vechilor celţi din Scoţia şi Irlanda.
La finalul săptămânii, brașovenii vor putea ajunge din Livada Poștei la Cimitirul Municipal cu ajutorul autobuzului 41B.
Terasele rămân deschise, au anunțat reprezentanții Primăriei, pentru că vremea permite acest lucru și au existat solicitări...
Nurnberg, Augustin și Brașov sunt localitățile din care provin cei 20 de adolescenți care au vizitat astăzi redacția Radio...
Traficul a fost reluat pe strada Nicolae Titulescu din Brașov!
Sistemul medical din Brașov va beneficia de două proiecte investiționale importante, menite să îmbunătățească semnificativ...
„Aici e încă timpul pentru ceva nou”. Este ce spune artistul George Roșu prin lucrările sale, ce formează expoziția cu...
Eliza Pop, membru al Serviciului Public Local Salvamont Brașov, a atins Vârful Ama Dablam, de 6.812 metri, într-o...
În acest an, 1,3 milioane de luminițe vor împodobi Brașovul, într-un nou concept.
Peste 550 de brașoveni, familii sau persoane singure, au depus deja cereri pentru a primi ajutorul de încălzire pe toată...
În ce mod e utilă inteligența artificială în domeniul arhivistic și care sunt noutățile în privința arhivelor electronice...
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se menține pe locul 9 în clasamentul aeroporturilor din România - în ceea ce privește...
95 de persoane sunt nominalizate la Gala Societății Civile, organizată de Fundația Comunitară Țara Făgărașului.
Ediția a IX-a a Festivalului Național „Brașov Art Talent”, ce va avea loc în luna noiembrie la Brașov, în perioada 2-3...
„Cum va fi lumea ta peste 10 ani?” este întrebarea la care au răspuns zeci de elevi din toată țara, în cadrul programului de...
Furnizarea apei va fi oprită mâine temporar în cartierul Astra!
Brașovul se află pe locul al treilea în topul județelor în care locuitorii au accesat cele mai mari credite ipotecare anul...
Exercitiu privind gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unei explozii urmată de incendiu la...
Valoarea totală a acestui proiect este de peste 1.6 milioane de lei.
Apărut în 2020, la Editura Creator, romanul „Balada”, de Adrian Lesenciuc, a fost tradus în albaneză...
Anunțul a fost făcut în cadrul Forumului pentru Neutralitate Climatică M100, orașul nostru fiind reprezentat de primarul...
„B.E.S.T. – Brașov, Estetică Simbolistă și Tradiții urbane” este tema evenimentului găzduit miercuri, 30 octombrie, de Muzeul...
Angajații ISU Brașov susțin că numărul ridicat de apeluri false reprezintă o mare problemă.
Arhitecții îi propun edilului o întâlnire în care să discute neclaritățile legate de proiectul de reconversie a platformei...
Atenție, brașoveni!Dacă vă sună cineva de la BNR Brașov și vă solicită date sau informații personale, nu le furnizați!
Parcul Central al comunei Bran va găzdui, în curând, un ansamblu arhitectural în cinstea Reginei Maria, de la a cărei naștere...
Pe 15 străzi din cartierul Stupini va fi întreruptă furnizarea apei potabile joi, 31 octombrie.
Joi, 31 octombrie, are loc și la Brașov „Noaptea Companiilor”, un târg de joburi neconvențional, pentru cei care sunt în...
Deschiderea sezonului de schi depinde însă de prognoza meteo și de temperaturile scăzute.
Doi tineri din județul Covasna au fost arestați preventiv după o tâlhărie comisă în halta CF din Apața, județul Brașov.
Incendiul la fondul forestier din Munții Făgăraș (zona vârfului Comisu) se manifestă în prezent pe o suprafață de aproximativ...
Polițiștii din Predeal efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat reținut, după ce acesta ar fi încălcat...
Polițiștii amintesc că viteza excesivă este una dintre principalele cauze care duce la producerea accidentelor rutiere.
Lucrările de reabilitare la Complexul Agrement de sub Tâmpa ar putea începe în curând.
Ce cursă! Ce preselcție! Ce voci! Au fost niște algeri foarte dificile, dar iată finaliștii ediție 2025, Vocea de Radio 3!
În prima etapă vor fi montate 100 de ecoinsule supraterane cu sisteme de preluare a cinci tipuri de fracții de deșeuri:...
Cel puțin așa arată situația după înscrierea în clasa pregătitoare, etapa I, care s-a încheiat în 6 mai.
Brașovenii care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați pe 23 mai la Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
Istvan Kovacs (40 de ani) a fost delegat la centru la finala UEFA Champions League din acest an, dintre PSG și Inter.