Accident rutier grav, în această dimineață, între Șercaia și Mândra
Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, iar alt adult și doi copii au fost răniți, în urma unui accident rutier ce a avut loc în această dimineață, pe DN1, între localitățile Șercaia si Mândra.
29 August 2020, 09:14
Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, iar alt adult și doi copii au fost răniți, în urma unui accident rutier ce a avut loc în această dimineață, pe DN1, între localitățile Șercaia si Mândra. Potrivit reprezentanților ISU Brașov, un autoturism în care se aflau 5 persoane, 3 adulți și 2 copii, a intrat într-un parapet.
La fața locului s-au deplasat un echipaj cu apă și spumă, două echipaje SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. Doi dintre adulți și cei doi copii au fost transportați la spital.
Unul dintre adulți a suferit un traumatism cranio cerebral sever. Bărbatul era inconștient si a fost intubat.