Acțiune a polițiștilor brașoveni pentru descurajarea deplasărilor care nu sunt necesare
Polițiștii brașoveni au organizat o acțiune mai amplă de verificare a modului în care cetățenii din județ respectă prevederile ordonanțelor militare aflate în vigoare pe durata stării de urgență.
11 Aprilie 2020, 15:01
Polițiștii brașoveni au organizat o acțiune mai amplă de verificare a modului în care cetățenii din județ respectă prevederile ordonanțelor militare aflate în vigoare pe durata stării de urgență.
Astfel, în municipiile Brașov, Făgăraș, Săcele, în orașele Predeal și Ghimbav, precum și în localitățile Tărlungeni, Zizin, Cărpiniș, Purcăreni și Budila polițiștii au acționat în noaptea de joi spre vineri și pe durata întregii zile de vineri. În acțiuni au fost angrenate peste 250 de forțe de ordine și siguranță publică, constituite în echipaje mixte formate din polițiști, jandarmi, polițiști locali și lucrători M.Ap.N.
Cu această ocazie au fost constituite filtre rutiere care au avut drept scop depistarea și sancționarea persoanelor care se deplasează în spațiul public fără a deține documentele prevăzute de lege și determinarea acestora să respecte normele instituite cu ocazia decretării stării de urgență.
Au fost verificate aproximativ 3.500 de persoane și peste 2.000 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 135 sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 160.000 lei.
Astfel de acțiuni punctuale, care au ca scop respectarea regulilor privind distanțarea socială și prevenirea răspândirii noului virus, vor fi organizate zilnic și în perioada următoare.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt în permanență la datorie, atât în misiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, cât și pentru verificarea modului de respectare al reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgență.