Acțiune de amploare ale forțelor de ordine la Săcele, Tărlungeni, Teliu, Budila, Codlea și Dumbrăvița
115 polițiști au participat ieri, la o acțiune de amploare desfășurată în mai multe localități din județ, în care există comunități de rromi mai numeroase.
23 Aprilie 2020, 13:34
115 polițiști au participat ieri, la o acțiune de amploare desfășurată în mai multe localități din județ, în care există comunități de rromi mai numeroase.
Potrivit reprezentanților IPJ Brașov, activitățile au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale în contextul stării de urgență, pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, precum și pentru combaterea criminalității sub toate formele ei.
Cu această ocazie polițiștii au legitimat aproximativ 400 persoane, au verificat peste 220 autoturisme și au efectuat activități de control la 8 societăți comerciale. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 30.000 de lei. De asemenea, au fost deschise 3 dosare penale.
Polițiștii brașoveni dau asigurări că astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, pentru prevenirea activităților infracționale.