Acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, în toate statele membre ale Uniunii Europene
Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control de poliţiştii rutieri.
22 Iulie 2019, 15:48
Începând de astăzi şi până în data de 28 iulie, Serviciul Rutier Braşov organizează şi desfăşoară pe raza de competenţă, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere, de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control de poliţiştii rutieri. Activităţile sunt desfășurate, simultan, în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).
În cele 7 zile, controalele polițiștilor vor avea în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.