Ajutorul de deces se majorează în 2020
Cuantumul ajutorului pentru deces crește, de mâine, cu peste 260 de lei, față de anul trecut.
08 Ianuarie 2020, 13:46
Cuantumul ajutorului pentru deces crește, de mâine, cu peste 260 de lei, față de anul trecut. Și pentru rudele neasigurate ale vârstnicilor, sprijinul pentru înmormântare a fost majorat.
Astfel că, de mâine 9 ianuarie, cuantumul ajutorului de deces, în cazul decesului unui pensionar sau a unui asigurat este de 5.429 lei, față de 5.163 lei cât era în anul 2019.
În cazul în care un membru de familie al pensionarului sau al asiguratului decedează și nu este asigurat, atunci primește jumătate din acest cuantum adică 2.715 lei.
Potrivit Casei Naționale de Pensii, ajutorul de deces poate fi solicitat în maximum trei ani de la data decesului. Banii vor ajunge la solicitant în termen de trei zile de la data depunerii cererii.