Alte 40.000 de hectare de păduri cvasivirgine în România
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a vizitat astăzi Ocolul Silvic Râșnov, unde a oferit statutul de păduri protejate pentru 40.000 de hectare de pădure.
09 Septembrie 2020, 16:44
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a vizitat astăzi Ocolul Silvic Râșnov, unde a oferit statutul de păduri protejate pentru 40.000 de hectare de pădure.
Ministrul a apreciat școala de silvicultură din România, munca depusă de angajații din acest sector și faptul că România are unii din cei mai buni specialiști din Europa în acest domeniu.
„Îmi doresc ca, la finalul anului, să las moștenire României o strategie forestiera națională care să ne dea direcțiile de acțiune pentru următorii zeci de ani în ceea ce privește pădurile României - și aici mă refer și la conservarea biodiversității și la factorul de protecție a pădurilor, la politica comercială, la industria mobilei care trebuie sprijinită să aibă lemn de calitate; să îi sprijinim pe cei care sunt, astăzi, proprietari de pădure în România, pentru că avem 52% suprafață proprietate privată, dar cel mai important este că trebuie să asigurăm dezvoltare durabilă și sustenabilă pădurilor României”, a spus ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe.
Odată cu introducerea pădurii de la Râșnov în categoria păduri protejate, România și-a crescut suprafața de pădure virgină și cvasivirgină cu mai bine de 60%.