Alți 6 brașoveni, duși în carantină instituționalizată, pentru că nu au respectat autoizolarea
6 brașoveni au fost duși în carantină sub pază și vor suporta cheltuielile de carantinare. Asta după ce au fost prinși de polițiști că nu au stat acasă, deși ei erau în autoizolare.
12 Iunie 2020, 17:29
6 brașoveni au fost duși în carantină sub pază și vor suporta cheltuielile de carantinare. Asta după ce au fost prinși de polițiști că nu au stat acasă, deși ei erau în autoizolare. În plus, s-au ales și cu amenzi de 6000 de lei. Astfel, în prezent, în județul Brașov, în carantină sunt 34 de persoane, cu 2 mai multe față de ziua anterioară. Alți 1902 brașoveni sunt în autoizolare la domiciliu. Pe toți aceștia, polițiștii și jandarmii îi verifică zilnic, astfel că dacă ies din autoizolare, sunt duși în centrele de carantinare.
Instituția Prefectului județului Brașov face din nou apel la cetățeni să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse pentru a limita extinderea infecțiilor cu Covid 19.