Aparate cu ultraviolete, pentru purificarea aerului, la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov
Cu 10 aparate de purificare a aerului țin sub control, cei de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, aerul din interiorul unității medicale.
29 Ianuarie 2020, 15:20
Cu 10 aparate de purificare a aerului țin sub control, cei de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, aerul din interiorul unității medicale. Practic, sunt aparate cu ultraviolete, pentru dezinfecția curentă, care purifică aerul și elimină virușii care se transmit pe calea aerului.
Cum funcționează aceste aparate, explică purtătorul de cuvânt al Spitalului, dr. Sebastian Toma:
,,Există o zonă în care aerul este preluat din atmsoferă, purificat, și apoi este evacuat aerul care a fost purificat, în prealabil, prin această structură cu ultraviolete. Aparatul fiind mobil poate fi deplasat în zona în care există o pacientură cu patologii respiratorii''.
Unitatea medicală mai are în plan și un alt dispozitiv special pentru dezinfecție.
Cele 10 aparate au costat peste 200.000 de lei.