Astăzi începe a doua parte a Festivalului de film și istorii în Râșnov
Astăzi începe la Râșnov partea a doua din a 12-a ediție a Festivalului de Film și Istorii.
21 August 2020, 11:02
Astăzi începe la Râșnov partea a doua din a 12-a ediție a Festivalului de Film și Istorii. Tema evenimentului cultural din acest an este „Război și pace”. Programul final cuprinde 29 de filme, 8 concerte, 16 dezbateri, Școala de Vară și peste 50 de invitați speciali cu care publicul larg va putea intra în dialog.
„Printre ei amintim nume sonore ar fi vorba de Adrian Cioroianu, Ion Gherasim care a fost secretarul personal al lui Corneliu Coposu, Ambasadorul Irlandei în România, Ambasadorul Olandei, colonelul Spînu care este în MAI. La toate dezbaterile invitați, de fapt, sunt oameni specialiști, experți în domeniul lor, care poate de multe ori nu sunt cunoscuți dar ei sunt foarte buni în ceea ce fac”, a spus Mihai Dragomir, coordonatorul festivalului.
La dezbaterile din timpul zilei, care vor fi transmise live pe paginile de socializare dedicate evenimentului, vor fi analizate momente istorice precum cele despre Trianon sau 23 August 1944, dar atenția va fi păstrată și asupra viitorului, în încercarea de a anticipa ce va urma.
Serile vor fi dedicate muzicii, în Cetatea Râșnovului.
„Avem un concert superb cu Ada Milea și Alex Neagu, urmează Mircea Baniciu, Mircea Rusu Band, un concert cu trupa Umbra, Cvintelul Academic chiar din Brașov, de la Filarmonică, apoi om la lună cu Alexu și vom încheia sâmbăta, pe 29 august, cu Adrian Despot - Cezar și Țapinarii, un proiect foarte interesant”, a adăugat Mihai Dragomir.
Nopțile vor fi petrecute tot sub cerul liber, tot la Cetatea Râșnov, cu filme special alese, unele în premieră în România. Nu vor lipsi nici filmele documentare, înscrise în competiție sau secțiunea specială, acestea putând fi urmărite online. Pentru că locurile sunt limitate, va fi nevoie de rezervare, care se poate face online.