Atelierele de la Colegiul "Nicolae Titulescu" se vor transforma în săli de clasă
Clădirea atelierelor de la Colegiul "Nicolae Titulescu" va căpăta o altă funcțiune. Asta după ce va fi reabilitată.
26 Ianuarie 2020, 13:36
Clădirea atelierelor de la Colegiul "Nicolae Titulescu" va căpăta o altă funcțiune. Asta după ce va fi reabilitată. Conducerea unității liceale crede că acolo ar putea fi 10 clase.
"Clădirea a fost în conservare. E într-o stare foarte proastă. Acolo ar putea funcţiona 10 clase primare şi gimnaziale, iar liceul, în continuare pe celelalte două corpuri. Cartierul creşte. Sunt familii de tineri care vor da copiii la şcoală şi noi suntem cei mai apropiaţi", a precizat prof. Nicoleta Știucă, directorul colegiului.
În prezent, Colegiul "Nicolae Titulescu" are peste 850 de elevi. Unitatea liceală are o clasă de pregătitoare, o clasă de a V-a, ambele înființate în toamna anului 2019, și clasele 9-12.
Deja, municipalitatea braşoveană a lansat licitaţia pentru întocmirea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii - DALI şi a proiectului tehnic.
Valoarea contractului este de aproape 400.000 de lei, cu tot cu TVA, iar oferte pot fi depuse până în 30 ianuarie.