Atenție la cine vă intră în casă!
Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov reamintește cetățenilor să fie vigilenți în ceea ce privește permiterea accesului în locuință a persoanelor necunoscute, prin diverse pretexte.
29 Septembrie 2020, 13:13
Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov reamintește cetățenilor să fie vigilenți în ceea ce privește permiterea accesului în locuință a persoanelor necunoscute, prin diverse pretexte.
Odată ce infractorii au acordul proprietarilor de a intra în locuință, în scurt timp observă unde țin victimele banii sau lucrurile de valoare, iar prin distragerea atenției, pot comite cu ușurință furturi.
“Pentru a evita să deveniți ținte ale unor astfel de infractori, Poliția Brașov vă recomandă să țineți cont de următoarele sfaturi:
- Fiți circumspecți atunci când o persoană necunoscută vă abordează pe stradă/la ușa locuinței, sub diverse pretexte!
- Rețineți regula conform căreia banii/bunurile de valoare nu trebuie ținute niciodată la vedere, pentru a diminua astfel posibilitatea de a deveni ținte sigure ale unor infractori!
- Evitați să țineți în locuință sume mari de bani, bijuterii sau obiecte de valoare;
- Nu comunicaţi niciodată informaţii personale confidenţiale (CNP, serie buletin, conturi bancare,program zilnic etc.) sau date despre familie, prieteni, vecini sau cunoscuţi persoanelor care se prezintă la ușa dvs;
- Dacă totuși ați devenit victima unui hoț din locuințe, reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestuia: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi sunați la 112!”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Nadia Olaru.
Printre pretextele deja cunoscute (că sunt vânzători ambulanți, cer de pomană sau solicită donații susținând că reprezintă un caz social), infractorii pot apela și la alte ”scenarii”, în funcție de datele pe care le au despre victimă.