Avertizare de călătorie în Spania
Românii care intenţionează să călătorească în Spania sunt avertizaţi că, zilele următoare, în această ţară vor avea loc fenomene meteorologice extreme, dar şi greve în transporturile aeriene şi feroviare.
28 August 2019, 13:13
Românii care intenţionează să călătorească în Spania sunt avertizaţi că zilele următoare, în această ţară, vor avea loc fenomene meteorologice extreme, dar şi greve în transporturile aeriene şi feroviare.
Potrivit Ministerul Afacerilor Externe, autorităţile spaniole au emis o prognoză de fenomene meteorologice extreme după ce, în vestul Peninsulei Iberice, s-a format o depresiune izolată de nivele înalte care se va deplasa peste sudul peninsulei, urmând a se resimţi şi în zona Balearelor începând din 28 august.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, utilizând transportul feroviar sau cel aerian, că, pe fondul grevelor anunţate de compania de căi ferate spaniolă Renfe şi de compania aeriană Ryanair, circulaţia feroviară şi zborurile ar putea fi afectate.
Astfel, în zilele de 30 august şi 1 septembrie 2019, activitatea în domeniul transportului feroviar, în ceea ce priveşte serviciile furnizate de compania Renfe, se va desfăşura la capacitate redusă, existând posibilitatea modificării coordonatelor de călătorie.
De asemenea, zborurile operate de compania aeriană Ryanair ar putea suferi modificări în următoarele zile din luna septembrie: 1, 2, 6, 8, 13, 15, 20, 22, 27 şi 29 septembrie 2019.