Brașovenii, așteptați să doneze sânge, pentru că este nevoie tot timpul
August este luna concediilor, dar și a vacanței studenților, iar acest lucru se simte și la Centrul de Transfuzii Sangvine Brașov.
08 August 2019, 10:33
August este luna concediilor, dar și a vacanței studenților, iar acest lucru se simte și la Centrul de Transfuzii Sangvine Brașov. Numărul donatorilor este în ușoară scădere față de lunile obișnuite, dar nevoia de sânge este permanentă, cu atât mai mult cu cât sângele este un produs perisabil. Astfel, dacă, într-o lună obișnuită, media donatorilor este de 70 pe zi, în aceste zile, sunt aproximativ 50 de donatori pe zi. Brașovenii pot dona sânge de luni până vineri și inclusiv în 16 august, Centrul va fi deschis.
Pentru a dona sânge, persoana trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv să aibă între 18 și 60 de ani și să aibă o greutate normală, să fie sănătos și să nu aibă boli cronice. Sunt și anumite situații în care o persoană nu poate dona temporar, de exemplu, dacă este vorba despre o femeie însărcinată sau una care alăptează, persoane care iau medicamente, cei cu anemie, care și-au făcut recent un tatuaj. Toate condițiile de admisibilitate pot fi consultate pe internet, pe pagina centrului de Transfuzie Sanguină București. După donare, donatorul primește 7 bonuri de masă, o zi liberă de la muncă și 50% reducere la un abonament pentru mijloacele de transport în comun.