"Bucătăria între necesitate și artă", la Muzeul Țării Făgărașului
Muzeul Țării Făgărașului "Valer Literat" și Muzeul Național Brukenthal au pregătit pentru vizitatori o expoziţie de anvergură naţională cu tematică gastronomică.
16 Iunie 2020, 11:56
Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” și Muzeul Național Brukenthal au pregătit pentru vizitatori o expoziţie de anvergură naţională cu tematică gastronomică.
„Bucătăria între necesitate și artă”, deschisă în perioada 18 iunie – 30 septembrie, propune o prezentare tipologică a vaselor folosite în bucătărie în perioada de sfârșit a secolului al XVII-lea și secolul al XIX-lea, pornind de la 2 aspecte – necesitate (reprezentat în expoziție prin vasele din metal comun) și artă (reprezentat în expoziție prin vasele din metal prețios). În plus, în cadrul expoziției se vor găsi materiale de prezentare a evoluției ustensilelor din bucătărie în perioada baroc și post baroc.
Numărul însemnat de piese existente în colecțiile Muzeului Național Brukenthal a stat la baza organizării acestei expoziții, ilustrând diversitatea tipologiei vaselor și ustensilelor din secolele XVII-XIX și subliniind măiestria meșterilor breslași sibieni.