Castelul Brukenthal va fi redat circuitului turistic
Castelul Brukenthal de la Sâmbăta de Jos va fi redat circuitului turistic, potrivit ministrului Mediului, Costel Alexe.
09 Iunie 2020, 15:35
Castelul Brukenthal de la Sâmbăta de Jos va fi redat circuitului turistic, potrivit ministrului Mediului, Costel Alexe. Membrul Guvernului Orban a vizitat herghelia de lipițani de aici și a spus că ambele obiective trebuie valorizate.
„Astăzi România are cea mai bună resursă genetică de lipițani din Europa la Sâmbăta și din discuțiile cu colegii din Silvicultură și cei de la Muzeul de Istorie, anul acesta aproape că sărbătorim centenarul hergheliei de la Sâmbăta, aceasta fiind înființată în 1920. Astăzi avem un castel absolut superb, cu un potențial fantastic, pe care Guvernul României din care fac parte, Guvernul Ludovic Orban, își asumă că îl va reabilita și îl va oferi populației”, a spus ministrul Mediului, Costel Alexe.
Ministrul Mediului spune că România are un potențial uriaș din punct de vedere turistic, dacă își va putea valorifica toate resursele pe care le oferă industria românească.