Cătălin-Laurenţiu Borcoman este pe lista scurtă pentru funcţia de procuror european
Daniel Horodniceanu, Cătălin-Laurenţiu Borcoman şi Claudiu Dumitrescu sunt cei trei candidaţi desemnaţi de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror european.
25 Iulie 2019, 11:36
Daniel Horodniceanu, Cătălin-Laurenţiu Borcoman şi Claudiu Dumitrescu sunt cei trei candidaţi desemnaţi de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror european.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Justitiei, ultima etapă pentru desemnarea celor trei candidaţi la funcţia de procuror european s-a încheiat marţi, după susţinerea interviului de către ultimul candidat înscris în concurs.
Dintre cei opt candidaţi înscrişi iniţial, cinci au susţinut interviul, doi s-au retras, iar unul a fost respins de comisia de selecţie întrucât nu îndeplinea condiţiile stabilite. Patru dintre candidaţii rămaşi în concurs au susţinut interviul în data de 9 iulie, iar cel de-al cincilea în data de 23 iulie.
Cătălin-Laurenţiu Borcoman a fost şef al DIICOT Braşov.
Constantin-Claudiu Dumitrescu este şeful Serviciului de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale UE din cadrul DNA. În perioada 2011 - 2013, a fost detaşat în funcţia de şef al Departamentului de Luptă Antifraudă.
Daniel Horodniceanu a condus DIICOT în perioada 2015 - 2018. El a candidat şi pentru un al doilea mandat ca şef al DIICOT, dar şi pentru postul de procuror general, însă a fost respins de Tudorel Toader.