Colțul de carte de la Cabana Mălăiești se îmbogățește cu peste 100 de noi titluri
Iubitorii de natură și excursii montane, care ajung la Cabana Mălăiești, se vor putea delecta cu noi volume tematice.
17 Septembrie 2019, 16:48
Iubitorii de natură și excursii montane, care ajung la Cabana Mălăiești, se vor putea delecta cu noi volume tematice.
Adunate cu sprijinul echipei Bibliotecii Judeţene „George Barițiu” Braşov, cărțile vor ajunge pe munte, sâmbătă. Acolo există deja o micuță bibliotecă, realizată la iniţiativa voluntarilor din programul EDUCAB.
Sunt cărți tematice, de călătorii, de munte, chiar și în limba engleză, sunt și hărți.
Proiectul cărților de la cabană va continua, inițiatorii dorind să crească numărul colțurilor de lectură de la cabanele din județ.
Biblioteca Județeană, alături de alți parteneri, continuă și proiectul „Cărțile pe bicicletă”.
Început anul trecut, proiectul Bibliobicicleta se concentrează, anul acesta, pe dotarea Bibliotecii școlare din Crizbav.
Inițiatorii proiectului recomandă să donați cărți apărute între anii 2015-2019 sau, dacă nu vreți să donați, dar vă place să pedalați, vă puteți implica pentru a transporta volumele către Crizbav.
Campania se derulează în Săptămâna Mobilității Urbane, ce se va încheia în 22 septembrie.