Curge din nou apă la robinete în zonele afectate de lucrări. Se mai lucrează doar pe Calea București
Furnizarea apei a fost reluată deja pe străzile din cele trei cartiere în care au fost făcute lucrări, azi.
07 Iulie 2020, 18:02
Furnizarea apei a fost reluată deja pe străzile din cele trei cartiere în care au fost făcute lucrări, azi. Singura stradă din lista anunțată unde oprirea se menține este Calea București nr. 4,6,8,10 și 10A.
Echipa de intervenție încă lucrează zona din spatele spitalului Astra, la cuplări de conductă, anunță reprezentanții Companiei. Totuși, punerile în funcțiune vor fi finalizate până la ora 19.00.
După reluarea furnizării, este posibil să apară fenomenul de tulburare a apei, pentru o perioadă scurtă de timp, atât pe străzile menționate, cât și în zonele adiacente, au mai transmis cei de la Compania Apa.
Motivul principal al opririi de apă a fost legat de lucrările de investiții realizate în municipiul Brașov, mai exact cuplarea la rețeaua publică de alimentare cu apă a conductelor nou montate din fonduri europene.
Lucrarea face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare. Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA, confinațat de Compania Apa Brașov.