De marți, se redeschid Filialele 2 și 5 ale Bibliotecii Județene. Doar pentru restituiri, iar cărțile vor intra și ele în carantină
Atenție, cititori! De marți, filialele 2 (din Noua) și 5 (de pe Griviței) ale Bibliotecii Județene "George Barițiu" își redeschid porțile.
22 Mai 2020, 11:31
Atenție, cititori! De marți, filialele 2 (din Noua) și 5 (de pe Griviței) ale Bibliotecii Județene „George Barițiu” își redeschid porțile. Doar pentru restituiri, atrage atenția conducerea instituției. Și puteți să duceți cărțile la bibliotecă, fără să luați penalități, până în 31 iulie, după cum a precizat directorul Bibliotecii, Daniel Nazare.
„Noi acum încercăm să nu le preluăm pe toate odată, ci utilizatorii să aibă un termen de grație foarte lung, până la 31 iulie, tocmai ca să nu aglomerăm foarte mult nici spațiile noastre de carantinare, pentru că toate aceste cărți vor sta în carantină – tot ce primimde la cititori – vor sta într-un spațiu special, între 5 și 7 zile, dacă e doar hârtie, și până în 10 zile, dacă sunt și coperte din plastic, și abia apoi le vom intercala la raft”, a spus Daniel Nazare.
Cele două filiale se redeschid pentru restituiri cu program scurt, începând cu orele 11.00.
În scurt timp vor fi deschise și celelalte filiale și secții ale Bibliotecii pentru primirea cărților împrumutate. Iar dacă vreți să împrumutați din nou cărți, conducerea Bibliotecii va anunța, în curând, și data de la care se deschide acest serviciu. Însă, împrumuturile se vor face doar cu rezervare telefonică.