De vineri, se schiază și pe 2 pârtii inferioare din Postăvarul
Se schiază, în continuare, pe pârtiile deschise deja, zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, pârtiile Doamnei, Kanzel și Ruia, precum și pe pârtia Stadion.
14 Ianuarie 2021, 18:20
De vineri dimineață, schiorii pot intra și pe pârtiile Drumul Roșu și Subteleferic, au anunțat reprezentanții municipalității. Se schiază, în continuare, pe pârtiile deschise deja, zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, pârtiile Doamnei, Kanzel și Ruia, precum și pe pârtia Stadion.
Rămân în continuare închise pârtiile Sulinar și Bradul, ,,S”-ul mare și zona inferioară a pârtiei Lupului. Starea pârtiilor deschise este bună, mai ales că în aceste zile au fost temperaturi negative și a nins; stratul de zăpadă are o grosime de 30-40 de centimetri.
În această perioadă, în timpul săptămânii, de luni până joi, schiorii beneficiază de reducerea transportului pe cablu. Astfel, pentru telecabina Capra Neagră și telegondolă, în loc de 6 puncte vor fi anulate 5, pentru telecabina Kanzel, se vor anula 4 puncte în loc de 5, iar la telescaunul Ruia, 3 în loc de 4.
Valabilitatea punctelor rămase pe ski-pass-urile din sezonul 2019-2020, se prelungește, automat, până în 28 martie 2021.