Doar la "Decese", din cadrul Serviciului de Evidență a Persoanelor, va fi deschis de 1 Mai
Atenție, brașoveni ! În 1 mai nu se va lucra cu publicul la Serviciul de Evidența Persoanelor, din cadrul Primăriei Municipiului Brașov.
29 Aprilie 2020, 13:10
Atenție, brașoveni ! În 1 mai nu se va lucra cu publicul la Serviciul de Evidența Persoanelor, din cadrul Primăriei Municipiului Brașov.
Închis va fi apoi și în 2 și 3 mai, care sunt zile de weekend. Programul aici va fi reluat, conform celui stabilit în perioada stării de urgență, din 4 mai.
La Biroul „Căsătorii”, cei care vor să-și programeze evenimentul, o pot face până în 30 aprilie, până la ora 15.00, însă doar în online. Mai exact, trebuie să trimită documentele necesare la adresa : casatorii@spclepbv.ro.
Singurul ghișeu ce va fi deschis în 1 Mai la Evidența Persoanelor va fi cel de „Decese, între orele 9.00 – 13.00. Deschis va fi aici și sâmbătă, 2 mai, în același interval orar. Duminică, 3 mai, va fi închis și aici.