Dublă victorie pentru echipele clubului Colţea 1920 Braşov
Echipele de juniori U19 şi U17 ale clubului Colţea 1920 Braşov s-au calificat în optimile de finală ale Cupei României Elită.
07 Noiembrie 2019, 10:10
Echipele de juniori U19 şi U17 ale clubului Colţea 1920 Braşov s-au calificat în optimile de finală ale Cupei României Elită, după ce au învins în primul tur al competiţiei formaţiile similare ale concitadinei Kids Tâmpa Braşov. La grupa de vârstă sub 17 ani partida a avut loc la Tărlungeni iar gazdele pregătite de Dan Bona s-au impus cu scorul de 3-1 cu reuşitele lui David Robert, Sillo şi Savu, în timp ce pentru Kids a punctat Lupan. Colţea a evoluat în 10 din minutul 35. La U19, la Braşov, partida s-a terminat cu 1-0 pentru Colţea, unica reuşită pentru echipa antrenată de Mihai Stere aparţinând lui Csongor Szekely.