"Forța cuvântului", de dincolo de lume
Lansare de carte atipică, la Librăria Șt.O.Iosif. Volumul semnat de dr. ing. fiz. Valentin Eugen Ghișa - "Forța cuvântului " Cercetări privind modalități de echilibrare și optimizare a transferului informațional", a fost lansat postum, în prezența soției sale, Lavinia Nicoleta Ghișa, dar și a prietenilor care l-au prețuit și respectat profund.
11 Octombrie 2019, 18:46
Lansare de carte atipică, la Librăria Șt.O.Iosif. Volumul semnat de dr.ing.fiz. Valentin Eugen Ghișa - „Forța cuvântului – Cercetări privind modalități de echilibrare și optimizare a transferului informațional” a fost lansat postum, în prezența soției sale, Lavinia Nicoleta Ghișa, dar și a prietenilor care l-au prețuit și respectat profund.
Plecat prematur dintre noi, Valentin Ghișa este absolvent a două doctorate, unul în Fizică Atomică și Nucleară și unul în Tehnologia Informației, luat cu aprecierea Magna cum laude, precum și a două facultăți, Inginerie și Matematică – Fizică, dar și a unui master în Probabilități și Statistică Matematică.
Prima sa teză de doctorat a vizat arheometria, care aplică fizica nucleară în arheologie, la vremea respectivă Valentin fiind al treilea om din România ce aborda o astfel de temă.
Un spirit vizionar, Valentin Ghișa a venit mai apoi cu această nouă lucrare în care prezintă mijloace de eficientizare a comunicării, mai ales prin intermediul radioului.
Deși o lucrare tehnică, „Forța cuvântului” este plăcută la citit și asta grație bogatei culturi din cele mai variate domenii pe care o avea Valentin Ghișa. Aceeași cultură bogată i-a permis să se miște cu foarte multă lejeritate în cele mai variate domenii, să expună clar cunoștințele pe care le avea, dar și să se facă respectat de toți cei cu care interacționa. Inclusiv de copiii cărora le-a fost profesor și care l-au îndrăgit și au învățat fizică de dragul lui, după cum ne-a spus fostul său coleg de cancelarie, profesorul Cristian Vieru.
„Forța Cuvântului” poate reprezenta un suport pentru toți cei interesați de Comunicare și Tehnologia Informației și va fi trimisă cu titlu gratuit către universitățile și bibliotecile din toată țara, a afirmat soția autorului, Lavinia Nicoleta Ghișa.
„Forța Cuvântului” este și o carte în care cei interesați vor putea să cunoască o mică parte din personalitatea lui Valentin Eugen Ghișa, un om demn, vertical, fidel principiilor solide ce l-au definit, fiind prefațată de peste 20 decuvinte înainteale unor personalități care l-au cunoscut și apreciat.