Fostul primar din Cristian, acuzat de relaţii sexuale cu minori, a fost trimis în judecată
Fostul primar de la Cristian acuzat de acte sexuale cu minori a fost trimis în judecată, au anunţat, astăzi, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
28 Noiembrie 2019, 15:29
Fostul primar de la Cristian acuzat de acte sexuale cu minori a fost trimis în judecată, au anunţat, astăzi, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Procurorii au finalizat rechizitoriul în cazul lui Gheorghe Podar şi au dispus trimiterea în judecată a fostului edil, în stare de arest, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată.
Potrivit oamenilor legii, Podar, în vârstă de 61 de ani, a întreținut relații sexuale cu trei minori cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani, în schimbul unor sume de bani. Faptele s-au petrecut de la începutul acestui an până în luna octombrie, la cabana lui Gheorghe Podar din localitatea Vulcan.
În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată alţi trei indivizi din Vulcan, dintre care unul este minor, care l-ar fi şantajat pe fostul primar. Mai exact, cei trei ar fi avut o filmare în care Podar a fost suprins în ipostaze compromiţătoare, iar pentru a nu da în vileag aceste informaţii, cei trei au cerut şi primit de la fostul edil din Cristian, în total 28 de mii de euro.
Până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Gheorghe Podar a fost primar al localităţii braşovene Cristian în perioada 1996- 2000.