Horia Mihail, spectacol de Mozart, la Sala Patria
Brașoveanul Horia Mihail, unul dintre cei mai apreciați pianiști din România, cântă Mozart joi seară, de la ora 19.00, la Sala Patria din Brașov.
Articol de Adina Chirvasă, 22 Aprilie 2024, 16:55
Concertul va fi sub bagheta maestrului Radu Postăvaru.
„Originar din Iași, este un dirijor și compozitor cu o carieră impresionantă, marcând peste 1500 de concerte în România și în străinătate. (...) Activitatea sa artistică este bine documentată în peste 600 de articole și cronici de specialitate, iar contribuțiile sale în televiziune și radio întăresc reputația sa ca promotor al muzicii clasice și contemporane”, au precizat reprezentanții Filarmonicii Brașov.
Agenda serii va mai cuprinde și Simfonia nr. 9 de Dmitri Șostakovici. Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Filarmonicii sau online, pe site-ul bilet.ro.