Incendiul forestier de la Ucea a fost stins. Ei sunt o parte dintre eroii care au intervenit
După două zile de muncă, pompierii au reușit să lichideze incendiul forestier din zona Viștea Mare, comuna Ucea.
Articol de David Ştefan, 19 Iulie 2024, 09:18
Incendiul forestier din zona Viștea Mare, comuna Ucea a fost lichidat, urmând ca în această dimineață Ocolul Silvic să realizeze o nouă patrulă de recunoaștere a zonei în vederea transmiterii situației spre dispeceratul ISU Brașov.
„2 zile de muncă intensă. Atât a durat stingerea incendiului de fond forestier din zona Viștea Mare.
Peste 50 de pompieri militari au intervenit în cele 2 zile. Canicula le-a îngreunat misiunea, iar temperatura crescută, cauzată de arderea mocnită a litierei și a doborâturilor, a făcut aerul aproape irespirabil.
Au străbătut un drum forestier de peste 4 km, urcând la o altitudine de peste 1700 de m, pedestru, în costume de protecție grele și cu rucsace cu apă în spate. Și acesta a fost doar începutul. Au parcurs, în repetate rânduri, suprafața afectată de peste 5000 de mp, căutând focare pe sub mușchi, bolovani, crengi și doborâturi.
Au luptat 2 zile cu căldura, cu lipsa apei, cu drumul greu de parcurs, dar au reușit. Au lichidat focarele, iar acum, epuizați, sunt în drum spre casă.
Le mulțumim pentru efortul depus în localizarea și stingerea incendiului forestier. Nu doar lor, ci tuturor colegilor, atât celor de la Ocolul Silvic, cât și voluntarilor”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, sergent major Kinga Bordea.
Citește și: Se intervine, în continuare, pentru stingerea incendiului de la Ucea VIDEO