Încep lucrările pentru modernizarea drumului interjudețean Brașov " Covasna
Contractul contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a drumului interjudeţean Covasna - Braşov, care face legătura între drumurile naţionale DN 12 şi DN 13 a fost semnat marți.
22 Iulie 2020, 16:34
Contractul contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a drumului interjudeţean Covasna - Braşov, care face legătura între drumurile naţionale DN 12 şi DN 13 a fost semnat marți.
Este vorba despre un segment drum aflat la graniţa judeţului Braşov cu judeţul Covasna, pe teritoriul administrativ al localităţilor Apaţa, Ormeniş şi Augustin.
Valoarea contractului depășește 100 de milioane de lei, 98% fiind finanțare europeană nerambursabilă. Proiectul a fost accesat de Consiliul Județean Brașov, care contribuie la rândul său cu 2%, și ar trebui finalizat până la sfârșitul anului 2022.
“Dacă până în anul 2016 Brașovul nu a accesat nici măcar 1 euro din fonduri europene, de acestă dată suntem campionii Regiunii Centru, avem aproape 100 de km de drum pe care îl construim din fonduri europene cu o cofinanțare de doar 2%. Mă bucură că am avut șansa să semnăm acest contract”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.
Din fondurile europene vor fi modernizaţi aproape 16 km de drumuri și trotuare, vor fi amenajate staţii de transport public și se vor realiza rigole, şanturi, drenuri şi puţuri absorbante pentru evacuarea apelor pluviale. De asemenea, se vor reface podeţele transversale şi cele care asigură accesul la drumurile laterale şi vor fi reabilitate podurile peste râul Olt, pârâul Măieruş şi pârâul Remetea.
În cadrul proiectului este prevăzută și construirea sau repararea unor ziduri de sprijin şi amenajarea trecerilor la nivel cu calea ferată, iar acolo unde va fi necesar, vor fi deviate reţelele de utilităţi. Cu finanţare de la bugetul local al Judeţului Braşov se va moderniza un sector de drum în lungime de 5,24 km.