Inspecție pe șantierul fostei Bănci Săsești
Lucrările de reabilitare a fostei Bănci Săsești, de pe strada Republicii, colţ cu Michael Weiss, au trecut de etapa de consolidare a pereților și refacere a acoperișului.
18 Octombrie 2019, 09:57
Lucrările de reabilitare a fostei Bănci Săsești, de pe strada Republicii, colţ cu Michael Weiss, au trecut de etapa de consolidare a pereților și refacere a acoperișului. În perioada următoare se va lucra la finisaje. Stadiul lucrărilor a fost verificat de primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
Lucrările au pornit încă de la sfârșitul anului trecut și au pus câteva probleme constructorului care trebuie, de asemenea, să respecte arhitectura clădirii.
După finalizarea lucrărilor, Direcția Județeană de Cultură va reveni în sediu, iar restul spațiului urmează a căpăta o nouă funcționalitate.
Imobilul este unul dintre monumentele importante ale Brașovului. A fost construit în 1906, fiind una dintre puținele construcții „Judengtstil” din Brașov, după planurile arhitectului Albert Schuller, care a proiectat şi Hotelul „Coroana”.
Iniţial, în sediu a funcţionat Banca Naţională Săsească, iar din 1929 Casa Generală de Economii. În 1948, imobilul a fost naţionalizat şi preluat de Societatea Naţională de Electricitate, doi ani mai târziu a trecut în administrarea Ministerului de Finanţe, iar după 1990 a devenit Sucursală a Bancorex, instituţie financiară care a dispărut la sfârşitul anilor 90. Ulterior, în 2011, imobilul a fost preluat în proprietate şi administrare de către municipalitate.
Reabilitarea clădirii fostei Bănci Săsești face parte dintr-un proiect mai amplu al municipalității de readucere la viață a clădirilor importante din Brașov, aici fiind și fostele cinematografe Modern, Astra, Popular.
Lucrările la Fosta Bancă Săsească ar trebui finalizate până în ianuarie 2021. Valoarea contractului este de peste 15,8 milioane de lei, de la bugetul local.