Mall-ul din Centrul Civic se va deschide abia la toamnă
Reprezentanții companiei au anunțat că au amânat inaugurarea centrului comercial, programată inițial pentru luna mai, din cauza pandemiei de coronavirus.
06 Aprilie 2020, 16:27
Mall-ul din Centrul Civic se va deschide abia la toamnă. Reprezentanții companiei au anunțat că au amânat inaugurarea centrului comercial, programată inițial pentru luna mai, din cauza pandemiei de coronavirus.
"Data deschiderii va fi stabilită în momentul în care vom avea o predictibilitate a contextului social general", a precizat conducerea companiei, într-un comunicat de presă.
Mall-ul din centrul Civic se va întinde pe o suprafaţă totală de 45.000 mp. Centrul comercial va include magazine, restaurante, un complex cinematografic, un hypermarket, locuri de joacă, o sală de fitness, bănci, farmacii, spații de servicii și o terasă verde.
Investiția totală se ridică la 170 de milioane de euro.