Mandinga și Smiley, cap de afiș pentru spectacolul de Revelion, în Piața Sfatului
Din 1 Decembrie, Brașovul redevine "Oraș din poveste", odată cu aprinderea iluminatului festiv și a luminițelor din bradul de Crăciun din Piața Sfatului.
22 Noiembrie 2019, 12:45
Din 1 Decembrie, Brașovul redevine „Oraș din poveste”, odată cu aprinderea iluminatului festiv și a luminițelor din bradul de Crăciun din Piața Sfatului.
Tot de 1 Decembrie se va deschide și Târgul de Crăciun, cu ale sale căsuțe, la care brașovenii pot găsi produse specifice perioadei.
Aprinderea iluminatului festiv este programată la ora 17.30, iar după acest moment va urma un concert al copiilor din Corul Unison. Pe scena din Piața Sfatului vor mai urca și artiști ai Operei Brașov, ai Filarmonicii Braşov și Dacika.
Pe tot parcursul lunii decembrie, în centrul orașului mai sunt programate evenimente. De un moment special se vor bucura copiii în Ajun de Moș Nicolae, mai exact în 5 decembrie. În acea zi, de la ora 16.30, cei mici sunt așteptați la Teatrul Arlechino, la spectacolul „Ridichea uriașă”.
În 21 decembrie, și cei mari, și cei mici, fie că sunt brașoveni sau turiști, sunt așteptați la un concert de colinde ce va începe de la ora 17.30. Pentru trecerea dintre ani, Primăria municipiului Brașov a pregătit, în Piața Sfatului, un moment în care cap de afiș vor fi Mandinga și Smiley. Programul începe însă de la ora 22.30, în seara de 31 decembrie. La miezul nopții va avea loc și spectacolul de artificii.