Medicul Andrea Neculau ar putea ajunge la șefia DSP doar cu derogare de la minister
Medicul Andrea Neculau, vehiculată, la un moment dat, ca viitor șef al Direcției de Sănătate Publică, săptămâna trecută, poate ajunge la șefia acestei instituții dacă primește derogare de la Ministerul Sănătății.
02 Aprilie 2020, 15:06
Medicul Andrea Neculau, vehiculată, la un moment dat, ca viitor șef al Direcției de Sănătate Publică, săptămâna trecută, poate ajunge la șefia acestei instituții dacă primește derogare de la Ministerul Sănătății. Asta pentru că ea nu este funcționar public, statut solicitat pentru această funcție.
"În acest moment este un director numit în funcție. (…) Doamna Zichil este un om implicat, onest, își face treaba, cunoaște instituția. Dacă se întâmplă să se schimbe, numai când avem o hârtie în mână o facem publică", a precizat dr. Andrea Neculau.
Reamintim că Anca Bertea, fost director al DSP Brașov, a anunțat că demisionează din funcție, săptămâna trecută. Propunerea pentru acest post a fost dr. Andrea Neculau, însă, în aceeași zi, anteriorul ministru al Sănătății, Victor Costache, a demisionat și el. Portofoliul Ministerului a fost preluat de dr. Nelu Tătaru.
La Brașov, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Anca Bâtiu, au venit, tot săptămâna trecută, două ordine de ministru, iar printr-unul era numită la conducere, cu delegare, Mihaela Zichil, angajată din 2014 în DSP, la Resurse Umane.