Nicio școală închisă din cauza gripei, în județul Brașov
Deși numărul cazurilor de gripă a crescut în tot județul, la Brașov, nicio unitate școlară nu este închisă.
04 Februarie 2020, 16:13
Deși numărul cazurilor de gripă a crescut în tot județul, la Brașov, nicio unitate școlară nu este închisă.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean susțin că astăzi au raportat la Ministerul Educației aproximativ 500 de cazuri de gripă confirmate, în toate unitățile din județ.
“Numărul acesta de cazuri de astăzi 481, raportat la o populație școlară de 85.000 de copii, cred că este lesne înțeles că nu se impune suspendarea cursurilor în unitățile școlare din județul Brașov. Dacă numărul acestor cazuri se va majora îngrijorător, atunci vom recurge și la această măsură.”, a declarat prof. Ariana Bucur, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Brașov.
Procedura suspendării cursurilor trebuie mai întâi discutată în Consiliile de Administrație ale școlilor, iar directorii trebuie să ceară aprobarea de la Inspectoratul Școlar.