Operatorii economici europeni oferă 420 de locuri de muncă, prin Eures România
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul Eures România, 420 de locuri de muncă, cele mai multe fiind disponibile în Olanda, iar cele mai puţine în Slovenia.
29 August 2019, 15:56
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul Eures România, 420 de locuri de muncă, cele mai multe fiind disponibile în Olanda, iar cele mai puţine în Slovenia.
Conform datelor centralizate, în Olanda sunt vacante 135 de posturi, printre care cele de culegător fructe, instalator sanitar, de încălzire şi aparate de aer condiţionat.
În acelaşi timp, operatorii economici din Germania pun la dispoziţia muncitorilor români un număr de 123 de locuri de muncă, de la îngrijitor persoane vârstnice în azil, instalator instalaţii sanitare, de încălzire şi gaz, tâmplar, parchetar, lăcătuş şi electrician, până la cameristă, bufetier, preparator de îngheţată, specialist IT, consultant IT şi dezvoltator software.
De asemenea, 84 de posturi sunt disponibile în Austria 49 în Norvegia 15 în Spania, 12 în Slovacia şi două posturi de programator în Slovenia.
A N O F M precizează că pentru ocuparea acestor posturi vacante se solicită experienţă sau calificare în domeniu, precum şi cunoştinţe bune/foarte bune de limbă a statului respectiv sau de limbă engleză.