Ovidiu Tripșa o înlocuiește pe Ariana Bucur la șefia Inspectoratului Școlar Județean Brașov
Inspectoratul Școlar Județean Brașov are o nouă conducere.
20 Martie 2020, 17:14
Inspectoratul Școlar Județean Brașov are o nouă conducere. Astfel, prof. Ovidiu Florin Tripșa a fost numit, astăzi, prin ordin al Ministerului Educației, inspector școlar general al IȘJ Brașov, iar mandatul începe, oficial, de luni.
Ovidiu Tripșa o înlocuiește, practic, pe prof. Ariana Bucur, care a fost până acum șefa instituției.
Ariana Bucur a ocupat funcția de inspector școlar general, în urma concursului pe post.
În aprilie 2017 a fost numită secretar de stat în Ministerul Educației, funcție pe care a îndeplinit-o până în martie 2018. Apoi a revenit la șefia Inspectoratului Școlar Județean Brașov.
Ovidiu Tripșa a fost director al Colegiului Național "Dr. Ioan Meșotă". Conducerea Colegiului, în locul său, este asigurată de prof. Dorin Frâncu.