Persoanele dializate la Centrul din Făgăraș, cazate acolo, pe cheltuiala Primăriei
40 de pacienți care fac dializă la Centrul de Dializă din Făgăraș, aflați pe lista Spitalului Municipal Făgăraș, vor fi cazați într-un spațiu hotelier.
10 Aprilie 2020, 16:47
40 de pacienți care fac dializă la Centrul de Dializă din Făgăraș, aflați pe lista Spitalului Municipal Făgăraș, vor fi cazați într-un spațiu hotelier, iar Primăria este cea asigură cazarea.
Transportul pacienților între unitatea de cazare și Centrul de Dializă va fi asigurat cu mijloace de transport specializate, de către Spitalul "Dr. Aurel Tulbure", au anunțat reprezentanții Primăriei Făgăraș.
"Prin hotărârea luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, încercăm să îi protejăm pe cei 40 de pacienți care sunt tratați la Centrul de Dializă din Făgăraș. Sunt și locuitori din satele Țării Făgărașului, astfel că, inevitabil, iau contact cu diverse persoane până să ajungă la spital. Asigurându-le cazarea cât timp va fi necesar, reducem riscurile infectării cu COVID-19, iar ei sunt mai expuși decât alte persoane, având în vedere vârsta lor și afecțiunile medicale deja existente", a spus Liviu Ardelean, consilier al primarului Făgărașului.
Pentru că urmează un regim special alimentar, hrana pacienților va fi asigurată de unitatea spitalicească.