Peste 2500 de brașoveni s-au vindecat de coronavirus. Numărul de îmbolnăviri pare să fie în regresie
3.810 brașoveni infectați cu virusul Covid-19, dintre care 2.534 declarați vindecați, a anunțat DSP Brașov.
13 August 2020, 13:53
3.810 brașoveni infectați cu virusul Covid-19, dintre care 2.534 declarați vindecați, a anunțat DSP Brașov. În acest moment, 396 de pacienți sunt internați în spitalele brașovene care tratează bolnavii de coronaviroză, iar 494 de persoane cu test pozitiv sunt la domicilii, după ce au consimțit să se izoleze. De asemenea, 634 brașoveni stau acasă, în carantină. Din nefericire, 127 de brașoveni care au contactat virusul Covid-19 au pierdut lupta cu boala.
Șefa DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, apreciază că în județ se fac multe teste, în medie 1.500 pe zi. Până în prezent, la Brașov au fost realizate circa 34.000 de teste Covid-19. O veste bună, potrivit sursei citate, este că numărul cazurilor pare să fie în regresie, iar acest fapt s-ar datora și disciplinei de care au dat dovadă brașovenii, prin respectarea măsurilor de prevenție.
Potrivit unei analize a Federației Solidaritatea Sanitară, rata de infectare cu noul virus în rândul personalului sanitar din Brașov este de 5%, având în vedere cele 185 de cadre medicale din 8 unități sanitare care s-au îmbolnăvit de coronaviroză în această perioadă.
Brașovul se situează pe locul 4 în clasamentul național după numărul de cazuri confirmate, după București, Suceava și Argeș iar pe locul 5 în funcție de numărul de decese.
La nivel național, numărul infectărilor cu virusul SARS-COV2 a depășit 66.000.
Mai multe informații, aici: