Peste 500 de persoane, în carantină sau autoizolare, la Brașov, din cauza Covid
253 de persoane sunt în carantină, din cauza Covid, și 260 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu, la Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică.
14 Mai 2020, 16:11
253 de persoane sunt în carantină, din cauza Covid, și 260 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu, la Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică.
Totodată, Prefectura informează că polițiștii și jandarmii au făcut peste 230 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu. De asemenea, pe lângă misiunile specifice executate de către polițiști, pe raza județului Brașov, în data de 13 mai, au fost organizate și desfășurate 4 filtre rutiere. În acțiuni au fost angrenate aproximativ 110 forțe de ordine și siguranță publică, fiind legitimate și, respectiv, verificate aproximativ 450 de persoane și peste 165 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, polițiștii și jandarmii au aplicat 238 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 68.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale.