Planul extinderii domeniului schiabil spre Râșnov, prezentat ministrului Tineretului și Sporturilor
Domeniul schiabil din Poiana Brașov va fi extins cu apoximativ 30 de hectare, pe care vor fi amenajați, în plus, 10 kilometri de pârtii.
06 Februarie 2020, 19:28
Domeniul schiabil din Poiana Brașov va fi extins cu apoximativ 30 de hectare, pe care vor fi amenajați, în plus, 10 kilometri de pârtii. Asta înspre Râșnov. Practic, Postăvarul va fi legat de Râșnov.
Vor fi construite, de asemenea, două noi instalații de transport pe cablu, o telegondolă și un telescaun și, de asemenea, va fi amenajat un lac de acumulare, în zonă.
Toată această investiție va ajunge la valoarea de 32 de milioane de euro.
Acesta este, pe scurt, modul în care Primăria municipiului Brașov vrea să extindă domeniul schiabil din Poiana Brașov, către Râșnov, conform unui masterplan realizat, în anii anteriori, de o companie din Austria. Planul a fost prezentat, astăzi, și ministrului Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, care s-a declarat impresionat.
Primăria municipiului Brașov mai are, însă, și alte investiții în plan, pentru Poiana Brașov, în viitor. Vorbim aici despre un proiect pentru iluminat pârtiile, pentru a fi folosite si seara, dar municipalitatea ar mai vrea și un traseu pentru sănii de vară, precum și trasee de mountain-bike.
Proiectul traseului pentru sania de vară ajunge la 2,6 milioane de euro, în timp ce traseele de mountain-bike, la aproape 1,5 milioane de lei. Cât despre extinderea domeniului schiabil, până la realizarea propriu-zisă a investiției, trebuie făcută documentația, iar municipalitatea a prevăzut aproximativ 250.000 de lei pentru studiu de fezabilitate și proiect tehnic.