Prima întâlnire oficială a noului primar al Brașovului, despre situația învățământului online
Numărul de elevi care nu au dispozitive necesare pentru școala online, achiziția de tablete, dar și o rectificare bugetară pentru aceasta. Sunt principalele puncte discutate de primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, în prima întâlnire oficială cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean.
29 Octombrie 2020, 18:38
Numărul de elevi care nu au dispozitive necesare pentru școala online, achiziția de tablete, dar și o rectificare bugetară pentru aceasta. Sunt principalele puncte discutate de primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, în prima întâlnire oficială cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean.
Online, la întâlnire au participat și directorii unităților de învățământ din municipiul Brașov. Potrivit edilului, prioritară este asigurarea dispozitivelor celor care nu le au. Apoi, pe termen mediu pot fi cumpărate tablete cu fonduri europene, iar în analiză este și posibilitatea cumpărării unor tablete mai performante, pentru care municipalitatea ar urma să asigure diferența de bani.
“Întreaga liciație – proiectul mare de dotare a elevilor, va avea livrările, realist vorbim, de abia în cursul anului viitor, dar am vrut în primul rând să am o discuție cu toți directorii de școli, licee, grădinițe, pentru a înțelege mai bine care sunt nevoile imediate, urgente, dacă astăzi avem situații în care elevii nu pot fi parte din acest act de educație desfășurat online și am solicitat această situație, urmează să prindem sume și să ne gândim la soluții, care vor fi parte din viitoarea rectificare bugetară, pentru a rezolva aceste probleme urgente, astfel încât să ne asigurăm că fiecare elev poate să își desfășoare învățământul în sistem online”, a spus Allen Coliban.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar, până sâmbătă, județul urmează să primească 8100 de tablete, pentru cazurile defavorizate din județ, în cadrul programului derulat de Ministerul Educației.
Reamintim că, de miercuri, municipiul Brașovul a intrat în scenariul roșu și toate cursurile se desfășoară online, pentru că a fost depășită incidența infectărilor de 3 la mia de locuitori.