Primele centre de vaccinare împotriva Covid-19 din județul Brașov, inspectate de autoritățile locale
Primul centru de vaccinare împotriva virusului Covid-19, amenajat în municipiul Brașov la CATTIA - Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri, a fost verificat astăzi de o comisie formată din prefectul județului, Cătălin Văsii, directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, și viceprimarul municipiului Brașov, Flavia Boghiu.
14 Ianuarie 2021, 18:16

Acest centru, cu 3 puncte de vaccinare, va începe să funcționeze în etapa a II-a campaniei de vaccinare care debutează mâine, 15 ianuarie, cu programările persoanelor incluse în această etapă. Vaccinarea propriu-zisă va începe luni, 18 ianuarie.
Al doilea centru în curs de amenajare în municipiul Brașov este la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua, tot cu 3 puncte de vaccinare. În județ, primele centre de vaccinare antiCovid care vor fi operaționale în zilele următoare, potrivit autorităților sanitare locale, se află în municipiul Făgăraș, în sala de sport a Liceului Teologic Ortodox, și în comuna Feldioara, la Căminul Cultural, ambele cu câte un punct de vaccinare.
Acesta din urmă a fost de asemenea inspectat astăzi de către prefectul Cătălin Văsii și dr. Andrea Neculau.
Programul zilnic în fiecare centru va fi de 12 ore, timp în care se vor putea vaccina 60 de persoane.
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, de la începutul campaniei de vaccinare împotriva virusului SARS CoV2, din 27 decembrie, până în 13 ianuarie, au fost distribuite centrelor de vaccinare care funcționează în unitățile medicale din județ 6.065 de doze de vaccin împotriva COVID-19.
Numărul persoanelor vaccinate (prima administrare) până în prezent este de 4.189, din categoriile prevăzute pentru etapa I de vacccinare, respectiv lucrătorii din domeniul sănătății și social. S-au raportat 25 de efecte adverse, nici unul grav, au menționat autoritățile sanitare.