Primul autobuz electric SOR din Brașov a plecat pe traseul liniei 36
Regia de transport în comun din Brașov a pus în circulaţie, din această dimineaţă, primul autobuz electric SOR, pe linia 36
25 Mai 2020, 11:16
Regia de transport în comun din Brașov a pus în circulaţie, din această dimineaţă, primul autobuz electric SOR, acesta deservind traseul cu numărul 36 (Livada Poştei - Independenţei), precum şi primele două troleibuze Solaris, pe traseul numărul 2 (Livada Poştei - Rulmentul). Până în acest moment au fost livrate trei autobuze electrice şi patru troleibuze, iar în perioada imediat următoare, pe măsură ce vor fi parcurse etapele de înmatriculare şi teste, vor fi puse în circulaţie.
Autobuzele electrice sunt produse de o firmă din Cehia și fac parte din primul lot de 32 achiziționate, prin finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu şi cofinaţare de la Primăria Municipiului Braşov. Troleibuzele fac parte dintr-un lot de 26 achiziționate de la o firmă poloneză, cu finanțare în baza unui proeict depus de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în parteneriat cu Municipalitatea Braşov.