Puțin peste 500 de cereri pentru redeschiderea grădinițelor, în Brașov. În alți ani erau de două ori mai multe
Puțin peste 500 de cereri au fost depuse pentru redeschiderea grădinițelor, în orașul Brașov.
19 Iunie 2020, 17:04
Puțin peste 500 de cereri au fost depuse pentru redeschiderea grădinițelor, în orașul Brașov. La nivelul întregului județ sunt, în total, 675 de cereri. Toate acestea au fost depuse de părinții cu copii preșcolari care vor ca micuții să beneficieze de servicii de educație și îngrijire în perioada vacanței de vară. Decizia redeschiderii, însă, va fi luată de autoritățile publice locale.
„Lista cu unitățile de învățământ preșcolar care se vor deschide pe perioada verii va fi publicată de către IȘJ Brașov imediat după ce autoritățile publice locale vor lua o decizie în acest sens”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur.
Dacă mai sunt părinți care vor să îi ducă pe micuți la grădiniță în perioada vacanței de vară, vor trebui să depună cererile la unitățile ce vor organiza activități reacreative. Cererile vor fi soluționate în limita locurilor disponibile, de către unitatea primitoare sau de către Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Toate acestea, însă, doar cu respectarea normelor de prevenire și combatere a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.
În anii precedenți erau de două ori mai multe cereri pentru ca micuții să meargă în vacanța de vară la grădiniță.