Sală de gimnastică, la Școala 2. În câteva zile se lansează licitația pentru execuția lucrărilor
Brașovul va avea o sală de gimnastică, atât pentru antrenament, cât și pentru organizarea de competiții.
06 Iulie 2020, 17:36
Brașovul va avea o sală de gimnastică, atât pentru antrenament, cât și pentru organizarea de competiții. Aceasta va fi la Școala Gimnazială nr. 2 și, în câteva zile, municipalitatea va lansa licitația pentru execuția lucrărilor de construire a acesteia.
Investiția este estimată la 24 de milioane lei, cu TVA inclus, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 14 luni de la emiterea ordinului de începere a construcției. Proiectul sălii de gimnastică a început din 2018, dar au fost mai multe probleme în realizarea documentațiilor tehnice. Acum este realizat și proiectul tehnic, sunt aprobați și indicatorii tehnico-economici și a fost eliberată și autorizația de construcție.
În ultimii 30 ani, sportivii de la CSS Braşovia, au adus aproximativ 400 titluri de campioni naționali. dar și titluri internaționale și reprezentări la campionatele mondiale și europene. De altfel, şi prima medalie olimpică obținută de un român la această disciplină a fost a brașovencei Elena Leuștean, în 1956, la Melbourne.