Săptămâna Mobilității, marcată și la Brașov
Braşovenii sunt invitaţi să ia parte la proiectul pilot "Design your street", care se va desfăşura în zona Mall-ului din Tractorul.
16 Septembrie 2019, 17:46
Săptămâna mobilității este marcată, zilele acestea și la Brașov. În acest context, braşovenii sunt invitaţi să ia parte la proiectul pilot „Design your street”, care se va desfăşura în zona Mall-ului din Tractorul.
Timp de o săptămână, vor fi evenimente cultural-artistice – muzică, dans, film – şi workshopuri în cadrul cărora braşovenii şi turiștii vor putea afla lucruri importante despre conceptul de mobilitate urbană, reciclare selectivă, scriere 3D şi multe altele.
Modernitatea solidă reprezintă modul prin care toată atenţia se concentrează spre centrul oraşului, în timp ce modernitatea lichidă vorbeşte de o redistribuire dinspre centru spre periferii.
În Braşov, concentrarea cea mai mare atunci când vorbim de evenimente cultural-artistice este în zona centrală.
„Design your street” vrea să aducă evenimentele culturale în cartier, adică înspre om.
Proiectul, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi un producător de carburanţi, este desfăşurat în parteneriat cu Primăria Brașov, Agenţia pentru Managementul Energiei şi Protecţia Mediului, Biblioteca Judeţeană Braşov, Asociația Tot mai verde şi Asociaţia Împreună pentru Dezvoltarea Comunităţii.