Scade ușor numărul celor în carantină, crește numărul celor în autoizolare, la Brașov
203 persoane sunt în carantină, joi, în județul Brașov, iar alte 397 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu, potrivit datelor oferite de Direcția de Sănătate Publică Brașov.
07 Mai 2020, 15:07
203 persoane sunt în carantină, joi, în județul Brașov, iar alte 397 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu, potrivit datelor oferite de Direcția de Sănătate Publică Brașov. Practic, sunt cu 8 persoane mai puțin în carantină, dar cu 23 de autoizolați în plus, față de ziua de miercuri.
Pe de altă parte, polițiștii și jandarmii au făcut, în ultimele 24 de ore, aproape 400 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu. Cât despre amenzile din starea de urgență, polițiștii și jandarmii au aplicat 228, în cuantum total de aproximativ 255.000 de lei. De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean au dat 6 avertismente scrise.
Instituția Prefectului județului Brașov face apel la cetățeni să respecte normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. De asemenea, solicită să se urmeze recomandarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, privind purtarea măștilor sau a altor mijloace de protecție a gurii și a nasului în toate spațiile publice.