Se introduce plata cu cardul în mijloacele de transport în comun
Regia de transport în comun Brașov va implementa primul serviciu de plată din România cu tehnologie EMV Tranzit destinat transportului public.
29 Aprilie 2020, 13:07
Regia de transport în comun Brașov va implementa primul serviciu de plată din România cu tehnologie EMV Tranzit destinat transportului public, respectiv sistemul de plată în care, la aceleași validator, se vor putea folosi atât cardurile bancare contactless, cât și cardurile de transport emise de RATBV SA, pentru plata călătoriei.
Astfel, călătorii vor putea achiziționa de la validator bilete cu câte o călătorie pe orice traseu operat de RATBV SA, atât în Municipiul Brașov, cât și în zona metropolitană, exclusiv pentru linia pe care o folosesc în acel moment.
În fiecare mijloc de transport public va exista cel puțin un validator care va permite plata cu cardul bancar, acesta urmând a fi marcat cu simboluri specifice (Visa/Mastercard).
„Așa cum am anunțat acum câțiva ani, strategia noastră de mobilitate urbană are ca și principală direcție de dezvoltare transportul în comun. Obiectivul nostru este ca până în 2023 Brașovul să aibă un sistem de transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor, astfel încât tot mai mulți brașoveni să facă trecerea de la mașina personală la transportul în comun, mai ales că acesta va fi mai ieftin decât mașina personală și, cu siguranță, mai rapid [...] Având în vedere că trecem printr-o perioadă în care se recomandă reducerea la minim a interacțiunilor sociale, această măsură contribuie și la atingerea acestui obiectiv. Brașovul este primul din România care introduce acest sistem de plată, direct la validator, utilizând o tehnologie care securizează tranzacția. Sper ca toate aceste investiții să ne facă pe cât mai mulți dintre noi să optăm pentru transportul în comun, mai ales că ne dorim cu toții un oraș cu aer curat”, a spus primarul George Scripcaru.
RATBV va semna săptămâna viitoare un contract cu Asocierea OTP Bank / Radcom pentru introducerea acestui sistem de plată la aparatele de validare existente în autobuze și troleibuze, iar primele sisteme vor fi funcționale în a doua jumătate a lunii iunie, potrivit reprezentanților Primăriei Brașov.
Plățile se vor putea face cu cardul bancar Mastercard sau Visa. Autoritățile dau asigurări că tehnologia EMV conferă caracteristici de securitate pentru tranzacții, reduce riscul de fraudă cu prezentarea cardului și conferă alte capabilități ale aplicației care nu sunt disponibile în cazul cardurilor cu bandă magnetică.