Se va putea vota și cu buletinul expirat, iar alegătorul cu febră va avea prioritate la vot
Procedura de votare la alegerile locale din 27 septembrie pare mai permisivă față de alte scrutine, cel puțin în privința actelor de identitate prezentate.
10 Septembrie 2020, 19:01
Procedura de votare la alegerile locale din 27 septembrie pare mai permisivă față de alte scrutine, cel puțin în privința actelor de identitate prezentate.
Alegătorii vor vota numai la secţia unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau la secția unde este arondată adresa la care îşi are domiciliul sau reşedinţa, iar cei care deţin un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada martie – septembrie îşi vor putea exercita, totuși, dreptul de vot.
„O chestiune importantă pe care BEC a reglementat-o zilele trecute este faptul că alegătorii care dețin un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie - 27 septembrie 2020 și nu au reușit să îl preschimbe, își pot exercita dreptul la vot în baza acestui act de identitate expirat”, a spus purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Permanent Brașov, Claudiu Petra.
În timpul procesului de votare vor trebui respectate măsurile de prevenire a virusului SARS-CoV2, inclusiv în sediul secției de votare, prin purtarea măștii de protecție și dezinfectarea mâinilor. În cazul în care nu are mască proprie, alegătorul va primi una în mod gratuit la intrarea în secția de votare. De asemenea, alegătorului îi va fi verificată temperatura corporală.
“În măsura în care se constată că este o temperatură mai ridicată, cei care sunt în această situație nu vor mai sta la coadă, vor fi conduși imediat în interiorul secției de votare unde își vor exercita dreptul la vot”, a adăugat Claudiu Petra.
Potrivit sursei citate, toate cabinele de vot, ștampilele și pixurile folosite în procesul de votare vor fi dezinfectate după fiecare alegător.