Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului de Copii, renovată
Braşovul are cea mai frumoasă şi mai prietenoasă secţie de Neuropsihiatrie Pediatrică din ţară, potrivit şefei secţiei, medicul Laura Popescu.
26 Septembrie 2019, 15:10
Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului de Copii a fost renovată, iar Braşovul are cea mai frumoasă şi mai prietenoasă secţie de acest gen din ţară, potrivit şefei secţiei, medicul Laura Popescu.
Acum nu doar micii pacienţi se bucură de condiţiile oferite pe această secţie, ci chiar şi personalul spitalului vine cu mai mare plăcere la muncă.
Ultima renovare aici a avut loc în urmă cu 12 ani, însă atunci lucrările s-au făcut din sponsorizări, iar amploarea lor a fost mult mai mică.
Acum vorbim de un regim hotelier şi de dotări dintre cele mai noi, care îi fac pe medicii şi asistentele de aici să nu mai fie invidioşi pe colegii lor care aveau deja parte de cele mai bune condiţii.
Dacă Spitalul de Copii va fi complet renovat în curând, nici Spitalul Judeţean nu este mai prejos. Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, spune că investiţiile nu se vor opri aici, ci va fi dotat ambulatoriul spitalului, printr-un proiect cu fonduri europene de aproape 10 milioane de lei, care este în evaluare la ADR Centru.