Ascultă Radio România Brașov FM Live

Și angajații Primăriei vor primi salarii diminuate, pentru că vor lucra cu program redus

Angajații Pimăriei și cei din instituțiile subordonate Consiliului Local vor avea și ei salarii reduse sau vor intra în șomaj tehnic, așa cum a fost anunțat și la Consiliul Județean.

Sursa foto arhivă SRR

03 Aprilie 2020, 14:17

Angajații Pimăriei și cei din instituțiile subordonate Consiliului Local vor avea și ei salarii reduse sau vor intra în șomaj tehnic, așa cum a fost anunțat și la Consiliul Județean.

Asta pentru că sectorul privat practic s-a oprit, iar mare parte din încasările la buget veneau din acest segment. Cum încasări la buget vor fi mult mai mici, și cheltuielile cu salariile în instituțiile bugetare vor fi mai mici. Astfel, angajații din instituțiile subordonate Consiliului Local în care a fost sistată activitatea din cauza declarării stării de necesitate, au intrat în șomaj tehnic.

În cazul celorlalți angajați, unde activitatea trebuie menținută, programul de lucru a fost redus cu o zi. Practic, și angajații Primăriei vor lucra 32 de ore, și nu 40, cum era înainte. Asta va însemna o diminuare cu 20% a salariului, aceștia urmând să primească 80% din salariul anterior.

Măsura aceasta a fost anunțată, cu puțin timp înainte, și de președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, care a anunțat că măsura se aplică doar pentru angajații din aparatul propriu al CJ.

Parada de 1 Decembrie modifică programul autobuzelor RATBV!
Ştiri din Brașov 28 Noiembrie 2024, 18:35

Parada de 1 Decembrie modifică programul autobuzelor RATBV!

Cum pe Bulevardul Eroilor va avea loc ceremonialul militar, între orele 11.30 - 13.15, circulaţia mijloacelor de...

Parada de 1 Decembrie modifică programul autobuzelor RATBV!
Sistem electronic de informare despre condițiile de trafic din Brașov
Ştiri din Brașov 28 Noiembrie 2024, 12:25

Sistem electronic de informare despre condițiile de trafic din Brașov

Brașovenii și turiștii vor ști în timp real ce locuri de parcare sunt libere, dar și care sunt condițiile de trafic, ne...

Sistem electronic de informare despre condițiile de trafic din Brașov
ANM: Revin ninsorile la Brașov. A fost emis cod galben în 11 județe
Ştiri din Brașov 28 Noiembrie 2024, 12:07

ANM: Revin ninsorile la Brașov. A fost emis cod galben în 11 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa...

ANM: Revin ninsorile la Brașov. A fost emis cod galben în 11 județe
Este oficial! Brașoveanca Roxana Mînzatu este noul vicepreședintele executiv al Comisiei Europene
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 16:46

Este oficial! Brașoveanca Roxana Mînzatu este noul vicepreședintele executiv al Comisiei Europene

Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată, astăzi, de Parlamentul European, reunit în...

Este oficial! Brașoveanca Roxana Mînzatu este noul vicepreședintele executiv al Comisiei Europene
Mai multe autobuze vor circula în oraș, vineri, la aprinderea iluminatului festiv
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 16:25

Mai multe autobuze vor circula în oraș, vineri, la aprinderea iluminatului festiv

Vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 18.00, se deschid oficial sărbătorile de Crăciun în Brașov.

Mai multe autobuze vor circula în oraș, vineri, la aprinderea iluminatului festiv
Ambasadorul Austriei la București: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 16:18

Ambasadorul Austriei la București: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“

„Brașovul este o bijuterie de oraș!“, a declarat ambasadorul Austriei la București, la 12 ani după prima vizită la Brașov.

Ambasadorul Austriei la București: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“
Poliția Brașov atenționează asupra apelurilor false la 112
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 16:01

Poliția Brașov atenționează asupra apelurilor false la 112

Poliția Brașov va dispune măsurile necesare pentru sancționarea celor care apelează în mod abuziv la Sistemul Național Unic...

Poliția Brașov atenționează asupra apelurilor false la 112
Angiograf nou la Spitalul Județean Brașov
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 15:27

Angiograf nou la Spitalul Județean Brașov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov primește un angiograf de ultimă generaţie, achiziţionat cu fonduri alocate de...

Angiograf nou la Spitalul Județean Brașov

Ştiri din Muzică

Interviu cu Mihail, la Radio România Brașov: "O călătorie prin succes, pustiu și regăsire"

Snow Patrol va concerta, în 2025, pentru prima oară în România

The Motans ajunge la Brașov, în turneul Grand Christmas

Ștefan Bănică a lansat noul cântec de sărbători, „Craciun Fericit”